Singurătatea mea e o pasare fără aripi. Se ascunde în unghere, de frică să nu o frângă cineva. Locul ei preferat e în faţa unei oglinzi. În fiecare zi îşi smulge câte o pană şi nu plânge niciodată. Doar eu plâng privindu-i fericirea dureroasa.
Singurătatea mea e un cântec. Un cântec de leagăn. Un leagăn prăfuit, cu o păturică albastră şi o păpuşă fără cap.
Singurătatea mea e o simfonie a tuturor amintirilor trăite şi nerostite. O simfonie cum nu s-a scris; pentru că, scrisă, ar fi adus sfârşitul pe pământ.
Singurătatea mea e o lume de basm. Nu poate fi povestită, poate fi doar trăită.
Singurătatea mea e dragoste. Multă. Fierbinte. Amară.
sâmbătă, 30 iunie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu