Jean-Dominique Bauby, redactor sef al revistei Elle, a scris aceasta carte clipind de miliarde de ori din pleoapa stanga, pentru ca noi sa incercam sa apreciem viata asa cum trebuie.
Cartea lui m-a impresionat profund, mai ales ca a venit in momentul in care aveam cea mai mare nevoie de o palma ca sa ma trezesc. Imi place sa cred ca povestea m-a schimbat putin in ceea ce se numeste "mai bine". De cand am terminat-o de citit pana si o raza de soare mi se pare ca straluceste altfel pentru mine.
Cu speranta ca va voi convinge s-o cititi, va las un citat:
"...Acum, cand fac saltul periculos in propriul meu trecut, simt ca ametesc. Nu stiu de la ce capat sa apuc orele acelea apasatoare si inutile, imposibil de adunat, intocmai ca bilutele de mercur dintr-un termometru frant in doua. Cuvintele se eschiveaza. Cum sa evoci gratia si caldura trupului tanar al brunetei inalte langa care te-ai trezit pentru ultima data, fara sa-i acorzi atentie, aproape morocanos? Totul era cenusiu, pastos si resemnat: cerul, oamenii, orasul hartuit de mai multe zile de greva din Transporturi. Alaturi de milioanele de parizieni, eu si Florence intram in malaxorul incalcit al zilei, cu privirile goale, cu fetele trase, ca niste zombi. Executam mecanic toate gesturile acelea care, astazi, mi se par miraculoase: sa te barbieresti, sa te-mbraci, sa-ti bei ciocolata..."
*Scafandrul si fluturele - Jean-Dominique Bauby , pg. 109
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu