Timpul se comprima...

...si odata cu el si eu ma fac mica, tot mai mica, ma cocosez, genunchii mi se inmoaie, pielea mea se strange pana cand se intinde usturator si eu continui sa ma micsorez pana ajung un bebe... si nu-mi ajunge, nu ma multumesc sa raman asa, ci ma chinui, trag aer adanc in piept si apoi, din toate fortele mele, plang, fara zgomot, ca sa nu deranjez.... si gata, am ajuns in stadiul de embrion... acum e bine, o pot lua de la capat cu toate. In primul rand vreau sa invat sa rad inainte sa plang, sa simt inainte sa vorbesc, sa iubesc inainte sa urasc, sa iau celelalte decizii, cele pe care in viata asta le-am aruncat la gunoi fara regrete...
vreau o a doua sansa... vreau dreptul la o noua viata... vreau o viata in care sa decid cu ratiunea...